Poetul, ca un alchimist celest…
Violetta Petre
Poetu-nsingurat pe-un colț de lună, întinde brațele și stele-adună ca o monadă, scormonind prin neanturi s-atingă neștiutul din înalturi…
Pământul nu-l atinge, numai simte cum freamătă în miezul din cuvinte noi înțelesuri din matrice-astrală, în jurul unui punct ca o spirală…
Din suflet rupe câte-o tresărire și în mojarul vrăjitorului Merlin, adaugă silabe unse-n vin, apoi transferă-amestecul în Sfântul Graal și-un strop de Dumnezeu pentru final…
Plămada este sfântă-nsângertată și cine gustă din Cuvânt o dată rămâne sclavul benevol al fanteziei din alegorica magie-a poeziei…
Un pic de nebunie se strecoară în pana ce atinge prima oară o coală albă, ce visează versuri nepământene…universuri se-ncuibă-o fracțiune de secundă și mințile alese le inundă cu iambi și cu trohei ce-aprofundează o metrică pe note ce vibrează ca un pian sau ca o theremină, iluminând orice păcat sau vină…
Când un poet o poezie naște, e ca o Înviere-n zi de Paște și în genunchi ca pe-o sfântă icoană îi împletește din lacrimi coroană și-o dăruiește lumii ca ofrandă…purtați-o, cititori, ca pe-o ghirlandă!
Redactor: Mihaela Vaida
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 