Adriana Rușățeanu

ECLIPSĂ DE IUBIRE
Din lipsă de iubire nu se moare
Doar se îmbătrânește-n mod subit
Și te cuprinde un fel de nepăsare
De nu știi de ești viu sau ai murit

Și mergi prin viață tot cărând povara
În spate nu te uiti că n-ai curaj.
Mai trece o dimineață, vine seara
Și anii goi se adună în bagaj.

Din lipsă de iubire nu se moare
Doar simți încet, încet, cum impietrești
Și aproape nici nu simți că te mai doare,
C-ai învățat atât de bine să zâmbești.

Devii imun la orice întrebare
Pusă de cei ce viața-ți urmăresc
Dar câți din ei ar înțelege oare
Să îți întindă mâna-n mod firesc?

Din lipsă de iubire nu se moare
Dar zi de zi priviri se ofilesc.
Singurătatea, boală care doare,
S-ar vindeca cu-n simplu ,,te iubesc”!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un comentariu