Monolog pentru sufletul meu
de Petre Poștașu’
Nu mă rog pentru tot ce nu am,
Nici nu plâng pentru cât am pierdut,
Când vorbesc într-un fel mai ciudat,
Ca-ntr-o oală ciobită de lut!
Nici de oameni nu vreau să vorbesc,
Am spălat toți pereții de ei,
Și-am surzit cât de mult am putut,
Ca s-aud și-ale mele idei.
Eu sunt, azi, revelația mea!
Trup și suflet ce-și caută leac.
Și cu mine vorbesc ne-ncetat,
Căci vorbind, înțeleg ce să fac.
Tot ce ieri mi-a fost umbră și plâns
Și m-a strâns ca un șarpe mereu,
Va sfârși în curând în acest
Monolog pentru sufletul meu!
Viața asta e doar un popas,
Un tărâm unde inimi se zbat;
Iar când semnele-mi spun să o las,
Vreau să fiu pregătit și curat.
Redactor: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 