Cântec de durere pentru Țara mea
Țara mea, ce-ai fost odată regilor de soi mireasă,
Unde ți-au plecat azi fiii, unde te mai simți acasă,
Dacă ai rămas pustie, nu că te-au furat străinii
Ci că, fără judecată, de zor, te-au vândut românii?
,,Viitor măreț, cu glorii” îți dorea cândva Poetul,
Azi, hapsânii fără suflet te învață alfabetul,
Dar nu cel predat în școală de blânzii învățători
Ci acela al trădării și al jalnicei erori
De-a mai crede în partide, în minciuni electorale
Și-n aleși cerând mandate pentru câteva parale.
Unde-ți este viitorul prevăzut de Eminescu,
Unde îți mai sunt eroii scriși în stih de Păunescu?
Se întorc în reci morminte Mircea, Ștefan și Mihai…
Mi-aș dori să învieze haiduc Anghel Șaptecai
Să le ceară socoteală celor ce îți vând pădurea,
Să simtă și ei tortura cum simt arborii securea.
Îți e sufletul mâhnit, dar cine să înțeleagă
Câte lacrimi etern verși că azi nu mai ești întreagă,
Că la Balcic, Cernăuți, Basarabia străbună
Puternic încă mai bate a ta inimă română ?
Doamne, ești așa frumoasă, ai și Mare, și Carpați,
Ai și Deltă Dunăreană, scriitori ai, inspirați,
Ai un sculptor de renume, te-a pictat un Grigorescu
Rapsodii ți-au închinat Porumbescu și Enescu.
Ai un grai melodios ce te-ndeamnă să tot scrii,
Ai poeți ce îți închină ravisante poezii,
Ai tineri inteligenți, ai și oameni cumsecade,
Ai copii care câștigă peste tot olimpiade.
Ai atât de multe daruri, însă ești așa naivă,
Că de-aceea ești acum, țară dragă, în derivă.
Niciodată n-ai știut să-ți alegi conducători
Decât dintre hoți, inculți, farisei și infractori.
Prea îmi vine să te cert și să-ți plâng de milă-mi vine,
Văzând cum tinerii noștri reușesc prin țări străine.
Tu, în loc să-i ții acasă, într-o zi să te conducă,
Îi alungi cu nepăsare, să plece pe unde-apucă.
N-ai nimic să le oferi? Nici nu-i rogi să se întoarcă,
Cu ce preț te-au umilit, mândră țărișoară dacă,
De te-afunzi doar în durere, înrobită și supusă,
Căutându-ți printre lacrimi gloria demult apusă?
Redactor: Viorel Poenaru
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 