Un nins…
de Petre Poștașu’
Când mi s-a prins de frunte dâra vieții
Era așa plăpândă, ca un nins,
Și n-am simțit prin vâlva tinereții,
Cum ea își face cale înadins
Și-și cară, câte unul, toți nămeții;
Nici nu mai știu pe ochi cum s-a prelins…
Ieri am tăiat un pom uitat de vreme,
Cădeau uscate ramuri pe pământ.
Când îl loveam, mi se părea că geme,
Când îl loveam, mi se părea că sunt
Călău, și nu un tăietor de lemne;
Dar lângă el, creștea un un pui plăpând…
Când se ducea cu mortul către groapă,
Un popă se zbătea în mintea lui
Și-abia-și ținea un tremur să nu-nceapă,
Când se gândea ce-i viața și ce nu-i;
Că mai devreme botezase-n apă
Și luminase calea unui pui…
Atunci când ceasul de pe urmă bate
Și mă dezbar de toți nămeții grei,
Eu nu mai iau nimic, că nu se poate
Ceva în cer să aibă vreun temei;
În urma mea am să le las pe toate
Copiilor, să ningă și pe ei.
Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 