Atât de-aproape, Dumnezeu…
Violetta Petre
L-am căutat pe Dumnezeu, (să-i spun că Terra e bolnavă)
Pe strada cu un singur sens, pe unde teii nu au floare.
Era chiar zi pe la amiaz’, cântau mai sus cu o octavă
În triluri dintr-un Alcatraz, câteva păsări răpitoare…
Nici umbră nu era-mprejur, copacii își țipau prohodul
Din rădăcini icnind de chin, în care viermuiau dezastre,
Grădinile mugeau de spini, înspăimântând întreg norodul,
Un anotimp incert și gol fugea spre zările sihastre…
Pustiul se-nfigea perfid în tot ce viețuia planeta,
Oceanele secau de val, ca în sahare fără oaze,
Demonii dănțuiau pe străzi, doar într-un nor scâncea poeta
Cu un poem neterminat, orfan de rime și de fraze…
Pe Dumnezeu nu l-am simțit… era în mine, prea aproape
Mărșăluia prin neuroni, să-mi schimbe gândurile sure.
Dar, cenușiul invadase tot sângele și prin hârtoape
Abia pășea Divinitatea prin îngustimile obscure…
Încă-L mai caut până când păsarea-mi va ucide teama
Și-atunci voi ști că numai El va stăvili din drumu-i drama…
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 