Frumos veșmânt, omenia…
Lacrima durerii mute, când își face loc pe față,
Privește spre cerul sfânt, cere-i Domnului povață
Spune-o rugăciune-n taină și fă semnul Sfintei Cruci
Și lumina pogorâ-va când te vei afla-n răscruci.
Cu mâinile-mpreunate și genunchii aplecați
Roagă-te pentru părinți, copii, surori, soți și frați,
Nu uita nici de bunici, chiar de sunt la cele sfinte,
S-aibă iertare și pace și dincolo de morminte.
Milostenie să ai pentru cel în suferință
Care în durerea lui, nu-și uită sfânta credință,
Bine faci, bine găsești, spune-o vorbă din bătrâni
Din ce ai, o bucățică, ofer-o cu două mâini.
Nu semăna vorbe grele, că vor crește spini cât gardul
Și sufletul ți-o fi gol, chiar de plin vei avea cardul,
Ce te costă să fii bun cu ce-l care-i mai sărac?
Cândva, vei culege roade din al raiului copac.
Fericirea stă în mâna-ntinsă spre celălalt
Și în fruntea descrețită ce-o ridici înspre Înalt,
Omule, în drumul tău, solidar cu-acest pământ
Nu uita că omenia e cel mai frumos veșmânt
Ce îmbracă trup și suflet, gând și faptă, și cuvânt!
Redactor: Relu Popescu
Redactor sef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 
Mulțumiri alese, din suflet!
Respect și infinită prețuire!
ApreciazăApreciază