Cacealma
Copil sărac, rupeai și tu, ca mieii,
Cu dinți de lapte-a vieții iarbă dură,
Și te visai pornind din bătătură,
Cu spadă, coif și argintat-armură,
Așa, firesc, dând curs și tu ideii,
Că viața e ceva gen „mură-n gură”.
N-a fost așa! Ți-au spus-o răni adânci,
Care-au însângerat de-a lungul vremii
Și pielea ta și florile poienii,
Când Moș Crăciun, pe rând, pierdut-a renii
Și rozul tot din visele de țânci
S-a șters sub albul înghețat al iernii.
Te-ai întrebat atunci (și n-ai răspuns),
Cum, mama mă-sii, te-au mințit poeții,
Că numai miere e-n potirul vieții,
Când tu, mușcând din zorii dimineții,
Simți doar amarul care te-a pătruns
Și te-nfășori cu haina rece-a ceții!
Pendul mahmur, ca de un ștreang, balans,
Între aceste două lumi ciudate,
Ba dormi pe câmp cu iarba verde-n spate,
Ba faci un târg: jumate și jumate,
Când zaruri joci cu viața, în avans,
Punând pe masă clipele furate.
Redactor: Daniela Konovală
Redactor sef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 