Zece ceruri de lumină
Zece ceruri de lumină ne despart de mântuire.
Și o salbă de păcate garnisită-n dulci poveri.
Dar noi nu privim spre ceruri, unde îngeri ni se-arată.
Și-alergăm mai rău ca orbii într-o lume-ntunecată,
Guvernată doar de pofta adunării de averi.
Zece ceruri de lumină ne despart de adevăr.
Și un cufăr plin cu visuri iluzorii, deșănțate…
Unde ne e rațiunea când cătăm spre nicăieri
Și privăm de libertate, înglodându-le-n tăceri
Inimi schilodite-n temeri și de-nfrângeri devorate?
Zece ceruri de lumină ne despart de libertate.
Și o cușcă cu zăbrele din frici neîntemeiate.
De s-ar rupe cușca-n două, tot ne-am agăța de ele,
Și din sufletele noastre i-am face cuștii atele,
Să rămână în robie pentru o eternitate.
… vremuri de robie falsă ne despart de libertate.
maria apăvăloaie 9 aprilie2020 Northampton
Redactor: Mihaela Vaida
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 