Un drum ce duce către seară
Port în valiză, permanent,
Un toc de scris, o călimară,
Frânturi de vis şi-un pergament
Cu amintiri ce mă-nfioară.
Cu fiecare pas făcut,
Mă-ndrept spre cea din urmă vamă
Şi-n sufletu-mi, un strigăt mut,
Sub voalul vremii se destramă.
Din toamne, ierni şi primăveri,
Am adunat în vers tot dorul…
Nomade şoapte dinspre ieri,
Îmi leagănă-n lumină zborul…
Şi-n bietu-mi piept de lut, plăpând,
Se-aude-un clopot în surdină,
Clepsidra vieții, rând pe rând,
Îşi cerne bobul, fără vină…
Îmi sprijin fruntea de-un amurg,
Să uit de clipa trecătoare…
Un dangăt dinspre vechiul burg,
Răsună-ntruna, a chemare.
În goana timpului hain,
Un ultim tren opreşte-n gară
Şi-n fața mea se-aşterne, lin,
Un drum ce duce către seară.
✍️©️ Violeta Andrei Stoicescu
(Din volumul recent ieṣit de la tipar, „Şoapte de mătase”).
Redactor: Mihaela Vaida
Redactor sef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 