Metaforă sublimă, în violet poem…
Violetta Petre
Foșnești în gândul meu ca frunzele în vânt,
Când vârtejesc secunde în zborul spre pământ.
Și zorii vin cu tine, albastru pe sub gene,
Amurgul mi le-nchide cu doruri în refrene…
O noapte albă-n palme adun să nu te pierd
Și c-un poem, iubite, te-adorm și te dezmierd.
Mai cade-o stea în mare, în brațe de sirene,
Eu o cerșesc pe diguri, să-ți scriu pe-un val, catrene…
Un pas și încă unul, pe gleznă un sărut,
Tresar, când umbra nopții își face așternut
În versul despre tine în care așteptarea
E lacrima în care mugește astăzi marea…
Arunc poemul nostru-n laguna cu tăceri
Acolo, unde-așteaptă un alt poem de ieri.
Printre speranțe-absurde, pierdute pe nisip
Eu îți aud oftatul și chipu-ți înfirip…
Ești lângă mine iarăși, de câte ori te chem
Metaforă sublimă-ntr-un violet poem…
Redactor: Mihaela Vaida
Redactor sef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 