ÎNTRE LINIȘTE ȘI URĂ
Verile de altădată nu fierbeau așa de tare.
Soarele dădea poruncă razelor dogoritoare,
Să nu-și scuture tot jarul la-ntâlnirea cu pământul
Verde ca o primăvară care s-a-nfrățit cu vântul!
Verile de altădată, blânde ca ochii bunicii,
Umblau prin noapte desculțe, să nu fugă licuricii,
Care coborau din ceruri cu luminile-n spinare,
Să-i vindece de-ntuneric, rând pe rând, pe fiecare!
Verile de altădată ascultau povești frumoase!
Noi eram copiii verii robotind pe lângă case!
Grâul mirosind a pâine era prieten bun cu macii,
Iar la masa demnității se îmbogățeau săracii!
Verile de altădată puneau razelor umbrele!
Cred că printre ele umblă sufletul bunicii mele!
Vântul și-a pierdut răbdarea, între liniște și ură.
Soarele topește vise în paharul cu căldură!
Verile de altădată n-au pe unde să se-ntoarcă,
Cumpătarea se scufundă în adânc cu tot cu barcă!
Poștașul deșertăciunii ne-a adus nota de plată!
Omule, de ce pui cruce verilor de altădată?!
Redactor: Vaida Mihaela
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 