Ionuț Pande

Ab absurdo
Pande Ionut

Însprâncenată iarbă sub ochiul de reflux;
Amiezile rotunde se zbat sub piatra albă,
Mai gem în lut impulsuri, mai zace-n gropi o salbă,
Din timp lichid-oceanul, un ne’ncăput eflux.

M-ai nămețit, clepsidră, pe fundul unui vas!
Depunere de clipe în tartrul unui axis.
Pământul bea cu sete din sângerândul praxis,
Tot roade-adânc un vierme din foaia de Atlas.

Filozofíi-secunde măsoară-n ceasuri timpi,
Un ochi mai vede sorbul ce strânge-n chingi natura,
În Univers, ființa se dă spre hău de-a dura,
Pe dealu-ncins cu patimi, coroana arde ghimpi.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un comentariu