Eu nu mai număr ani, ci doruri
Eu nu mai număr ani, ci doruri,
însingurat în infinit…
topit mi-e glasul între tonuri,
cu zbor și dor prea mult hrănit.
În cântul tău, măicuță dragă,
m-am alinat mereu, mereu,
Acum mă leagăn de o creangă,
plângând și eu cu plânsul tău.
Mi-e dor de brațele-ți suave,
ce mă purtau necontenit…
acum am aripi din octave
și mă afund spre nesfârșit.
Voi sparge luna în bucăți
Și voi turna pe ele stele,
să-ți fac o scară, să te-agăți,
urcând orfanii toți pe ele.
Și îngerii-s orfani de dor,
în crudul duh de pribegie,
de-aceea îmi cerșesc un nor,
să se ascundă de vecie.
Mi-e dor de freamăt lin de brazi
ce îți scălda sublim ecoul,
îți dau azurul să te scalzi
și-ți fac din vânt curat tempoul.
Eu nu mai număr ani, ci doruri,
căci m-am unit cu veșnicia,
orfanii cer, plângând, doar zboruri,
cei bătrâni… copilăria…
Redactor: Ionuț Pande
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 