
Aștept
CEA MAI FRUMOASĂ LUNĂ E ÎN LAC
Când se oglindește lângă chipul tău,
Iar eu uimită doar privesc și tac,
Dorindu-mi să nu fii doar visul meu.
Se zgribulește noaptea pe la geam,
Albastrul bolții-n plete-i stă ascuns
Și-n frunzele ce -au mai rămas pe ram,
Îneacă tot în negru-i nepătruns.
Prin cameră se-nghesuie tăceri,
Doar focul mai dansează pe pereți,
Aștept mireasma unei învieri
Și ochii îmi scurmă-n noapte indiscreți.
Îți caut pașii-n margine de lac,
Sub salcia ce visuri legăna,
De când te aștept parc-a trecut un veac
Și de când luna-n ochi ne lumina.
CEA MAI FRUMOASĂ LUNĂ E ÎN LAC
Când despletește noaptea în arginți,
Aștept sărutul florilor de mac
Din șoapta ta… aștept să nu mă minți!
Redactor: Ionuț Pande
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț

