Flori Cristea

Caii mei, năluci fugare
Flori Cristea
(poezia zilei, 20 noiembrie 2023)

Flori Cristea scrie o poezie cu multe simboluri în care gândurile și visurile sale devin herghelii care pasc prin suflet, prin tinerețe cu amintiri de neuitat, când viața era atât de frumoasă, când și toamna fiecărui an, cu ploi și brume și „culori confuze”, aducea emoții, trăiri adevărate. Acele timpuri au trecut însă astăzi gândurile sale, dorul său, caută acele imagini care i-au încântat copilăria și adolescența.
Acele aminttiri azi au hamuri și zălog „Mărturie că odată am trecut peste zăplaz/ Că și eu am fost, cândva, mânz, sălbatic inorog”.
Așadar, pârleazul a fost trecut și intrarea în viața plină de responsabilități a fost dură.
Cum să nu fie așa când trecutul reprezintă pentru sine viața alături de părinți, când libertatea îi era asigurată și putea zburda ca un mânz pretutindeni, în fața sa neexistând nicio opreliște așa cum astăzi nu s-ar mai putea lăuda atât de mult cu acea libertate, din moment ce simte întrucâtva hamurile societății în care trăiește.
Copilăria a trecut, tinerețea s-a scurs și ea și iată că s-a trezit în toamna vieții când pe trup a căpătat
amprentele toamnei, amprente care sunt inevitabile pentru cei care le mai apucă, fiindcă mulți semeni nu au acest noroc.
Speranțele și gândurile de mai bine nu au părăsit-o nici astăzi, ele vin asemenea hergheliilor de altădată, când tinerețea era superbă iar ea și iubitul său își trăiau iubirea, bucurându-se de o deplină libertate.
Din păcate, în toamna aceasta el nu mai este iar toamna devine singurul anotimp care îi lipsește celui drag din trăire.
Nostalgia este puternică iar sentimentele sunt mascate de metafore spectaculoase și de imagini superbe, demne de penelul unui pictor.
Felicitări, Flori Cristea pentru un poem atât de frumos!
Florentina Savu

CAII MEI, NĂLUCI FUGARE

Autor: Flori Cristea

Caii pasc, iar lângă ei, mânji, albastre holograme,
Rup cu dinții lor de lapte de pe trupul toamnei frunze,
Un tablou repetitiv, când noiembrie în coame
Împletește ploi și brumă-amestecând culori confuze.

Caii mei, năluci fugare, obsesiv vă caut azi,
Între-atâtea anotimpuri, șei și hamuri stau zălog,
Mărturie că odată am trecut peste zăplaz,
Că și eu am fost, cândva, mânz, sălbatic inorog.

Port pe trupu-mi cicatrice, toamna, ca pe-o rană veche,
Îmi nechează încă-n gânduri hergheliile de cai
Și mai știu că pe atunci alergam nebuni, pereche,
Azi mă-ntreb de ce, iubite, dintre-atâtea anotimpuri,
Toamna-i singurul pe care, nu-nțeleg de ce nu-l ai!

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț