ATÂȚIA ANI DE AGONIE
Constantin Balaban
Atâția ani de agonie
Și-atâtea clipe de extaz
S-au strâns la mine-n poezie…
Ca să mă-nalț la stele azi.
Atâția oameni de iubire
Și-atâția îngeri vin mereu
Să mă învăluie-n plutire…
Ca să mă-nalț la lună eu.
Atâția cerbi cunosc izvorul
Și-atâtea lebede răsar
Să mă răscumpere ca dorul…
Ca să mă-nalț la soare iar.
Atâția crini ca niciodată
Și-atâția lauri fremătând
Vor fi a sorții noastre plată…
Ca să mă-nalț la tine-n gând.
DIN ORICE CLIPĂ TRECĂTOARE
ĂST ADEVĂR ÎL ÎNȚELEG,
Că sufletul nicicând nu moare,
Ci se înalță-n slăvi întreg.
De-aceea treacă și milenii,
Eu voi urca mereu în sus
Și mă voi naște printre genii
Ca sorii care au apus.
Atâția ani de agonie
Și-atâtea clipe de extaz
S-au strâns la mine-n poezie…
Ca să mă-nalț ca-n visuri azi.
Ah, viața pe pământ îmi pare
Că se sfârșește-n multe ierni,
Dar marea valuri veșnic are
Și tot atâtea primăveri.
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 