Colindătorii
Fără zurgălăi, vin colindătorii
Vin pe la morminte, să-şi colinde fiii
Crucile au toate, semnul întrebării
Acuzând călăii ce le-au frânt copiii
Au colindul bocet, gurile-ncleştate,
Pasul şovăielnic şi doar plâng în gând
Le-au secat izvorul lacrimilor poate,
Vin orfanii ţării la colind pe rând
Către cimitire, îşi târăsc durerea
Lumânări aprinse pâlpâie sub cruci
Numai suferinţa le-a rămas averea
Vin colindătorii propriilor prunci!
Sub bocancii aspri parcă şi zăpada
Zace de durere şi scrâşneşte stins,
Lupii, prin bârloguri îşi adună prada
Neprimind colindul unui neam învins
Noaptea se-nteţeşte, liniştea se lasă
Iarna-mbracă ţara cu maramă ninsă,
Merg colindătorii, umbre către casă
Arde lâng-o cruce o gutuie-aprinsă!
Darul unei mame într-un sat rămasă,
Singură să-şi ducă zilele cernite,
Semnul din fereastră de la ei de-acasă,
Sunt colindătorii fără de cuvinte.
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 