ODIHNEȘTE-MI SUFLETUL
Odihnește-mi sufletul pe brațul tău, Iarnă
Și culcă-mi fruntea pe albu-ți curat
Inima rece, prefăcută în stană,
Spal-o, Iarnă, în alb și las-o fără păcat.
Și caută în cuget, sapă adânc
Cu mâinile tale reci și înghețate
Dar, nu speria suflet de prunc,
Lasă-l să doarmă în adâncuri uitate.
Stâmpără focul ce arde între stânci,
Aruncă pe el cu țurțuri de gheață
Dar, salvează de poți glasuri de prunci,
Ce încă îmi mai dorm în piept și visează.
Odihnește-mi sufletul în poala ta, Iarnă
Și-n palmă prinde un gând obosit
Lasă cerul, cu steluțe să cearnă
Peste lut frământat, de timp ofilit.
Acoperă-mi inima cu rochia-ți albă,
Brodată cu vise pe mâneci și poale
Și lasă-ți privirea frumoasă și dalbă
Să-i scrie povestea pe-a timpului coale.
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 