
Dileme
Lorica Mihaila
„Poezia zilei” 29 ianuarie 2024)
Da, uneori iubirea îți mai pune în față și „dileme” și începi să-ți pui fel și fel de întrebări, să adresezi altele și acelei persoane care ți le-a declanșat, întrebări la care nu aștepți niciun răspuns, fiind pur formale, mai mult pentru tine și unele și altele, decât pentru el. Multe controverse, jocuri ale iubirii tot timpul în contratimp, unul hăis și altul cea, dar acest lucru dă farmec iubirii în foarte multe cazuri: „Cine ești într un cuvânt, de te ții de mine scai?/ eu încerc să te alung, tu doar după mine stai?” și tot așa, întrebări multe, că așa este iubirea la început când vrea neapărat să te cucerească. Știe să joace tare și apoi chiar să se îndepărteze ușor-ușor, uitându-și de promisiuni și de aceste jocuri plăcute, lăsându-te în drum, cu sentimentele rănite și cu gânduri negre: „Soarelui aș vrea să-i spun că la mine în gând e noapte/ Și-a-nceput să-mi fie frig, raze-aș vrea, dacă se poate” și, în schimbul căldurii sale, ar accepta și un destin în care iele să apară din când în când pentru că mai ușor le-ar face față lor decât frigului lăsat de cel drag în suflet.
Felicitări, Lorica, un poem sensibil și rupt din realitate!
Florentina Savu
Dileme
Lorica Mihăilă
Cine ești, eu cine sunt? de plutim în doi pe-o barcă,
Tu aduci în vele vânt, eu spun vântului să tacă.
Cine ești într-un cuvânt, de te ții de mine scai?
Eu încerc să te alung, tu doar după mine stai?
Cine ești? de-mi intri-n suflet, fără să te-oprești la porți,
Zăvorul îl trag cu-n scrâșnet, tu-mi șoptești că nu mai poți.
Noaptea grea aș vrea să treacă, să te hotărăști să pleci,
Dar a început să-ți placă și-mi tot strigi că stai pe veci.
Soarelui aș vrea să-i spun că la mine-n gând e noapte
Și-a-nceput să-mi fie frig, raze-aș vrea, dacă se poate.
Îi promit în schimb să țin, în căușul palmei mele,
Câte-un pic dintr-un destin, și un pas jucat de iele.
Redactor: Florentina Savu
Director editorial: Camelia Corina Boț

