Poet nepereche, mai naște-te-o dată!
Tu, umbră-aurită pe cer și-n poeme,
Ce încă-ți preumbli toți pașii prin vreme,
Adie-ți minunea din larga ta lume
Și chaosul morții, de-acolo, ni-l spune!
Ți-e trupul Luceafăr și ochii făclii,
Eterne topaze prin negre stihii?
Ți-e sufletul pana ce-atinge Pământul,
Când caută Domnul să-și scrie cuvântul?
Tu încă mai cugeți că viața-i deșartă,
Că-i numai o clipă, cu numele ,,soartă”?
De-i guști cu dorință vremelnica-i miere,
Întreg Universul, din mână, ți-o cere?
Hyperion, ție vecia ți-e dată
Lumini și-ntuneric, cu zbor, să răzbată,
S-aprindă și pâcla, să-ncingă tot focul,
Când strigă, cu stihuri de aur, norocul
Că-n anii cei limpezi, de stea muritoare,
Băut-ai cu sete-a iubirii licoare,
Că-n brațe cu trupul șăgalnicei muze,
Prădat-ai cu gura dulcețuri din buze.
Ai râs de-a ta viață, iubind peste poate,
Ai plâns, rătăcit în păduri argintate.
Pesemne, cerneala din slova-ți măiastră
E lacrima scursă în floarea albastră.
Poet nepereche, mai naște-te-o dată!
Din sânul genunii răsari și ne-arată
Că dragostea-i zee ce-n palme ne ține
Prin vremea ce trece, prin vremea ce vine!
Redactor: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 