Dialog imaginar cu Dragobete
-Bună, mândru tinerel,
mare iubitor de fete,
tare-aș vrea să stai nițel,
să vorbim pe indelete
de dragostea la români
dintre un băiat și-o fată,
cum o știm noi din străbuni.
Păi… la noi era odată…
doi tineri când se iubeau,
la băiat cât și la fată
inimile tresăltau.
Când își declarau iubirea
stătea pământul pe loc,
plutea-n aer fericirea
când se sărutau cu foc,
vorbele curgeau din gură
ca nectarul de prin flori,
inima bătea să sară
când o lua de subțiori.
Când „te iubesc” își spuneau
nu erau vorbe în vânt,
trup și suflet își uneau
într-un tainic legământ.
-Dragobete, ai dreptate,
tot ce spui e-adevărat,
dar… sunt timpuri noi și toate
s-au comercializat.
Chiar și dragostea, se pare,
adusă de Valentin,
implică multe parale
și iubire… mai puțin.
Te-aș sfătui, Dragobete,
să declari război „fierbinte”…
-Cui? întreabă Dragobete
-Cui?… Lui Valentin, băiete,
că ți-a luat-o înainte!
Vine el cu englezismul
să declare românește
că mai fain e romantismul
când îl aplici englezește.
Biet englez… nu are-a ști
dacă el nu o să vadă
ce înseamnă a iubi
românește fata dragă.
Arată-i și fă-l să creadă!
Redactor: Florentina Savu
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 