N-am știut…
Nu am știut vreodată ce este doru- aprins
Până în noaptea-n care în suflet mi-a intrat
Să completeze golul absentului, desprins
Din pura-mbratisare ce-n neguri a zburat!
Nici n-am privit cum Luna se-mbujora de dor
Când se-aprindeau pe boltă, făclii de stele, mii…
Și-i licărea privirea țesând pe cer covor
Lăsând mărgăritare din lacrimi alămii,
Crescând nemărginirea-n prăpăstioase nopți;
N-am auzit nici vântul când o încovriga
Priveam pe luciul apei cum nuferii sunt copți
Dar foșnetul din trestii… pe mine mă striga.
Și n-am știut vreodată că dorul e aprins
Și din suflarea Lunii în noapte m-a cuprins!
Redactor: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 