Cristina Tunsoiu

Sunt frunză

Personificarea își face loc încă de la început în poemul Cristinei Tunsoriu. Ea se simte a fi nu doar o frunză, nu doar o simplă muză ci chiar „stropul de ploaie”, „bobul cel dulce din vița de vie” și încă multe alte elemente din natură: „copac”, „toamnă”, „norul”, „dorul”, „raza de soare”. Toate acestea o inspiră și îi creează o stare de bine. Poate fi, de asemenea și „un pește mic”, și „o notă dintr-o simfonie” ori „zâmbet”, „plânset”, „punctul infim de extaz și agonie”, „un străin în noapte”, „o flacără aprinsă”. Starea sa sufletească, o stare de bine, îi creează toate aceste gânduri, se metamorfozează parcă după cerințele sufletului său, care tresare și se emoționează, radiază la fiecare element din natură, pentru că ea este îndrăgostită de această natură, pentru că o iubește cu tot sufletul său, pentru că o simte și pentru că face parte din ea. Se dovedește a fi o fină observatoare a tot ce se întâmplă în jurul său, ea poate însufleți chiar și obiecte. Prin acest poem, autoarea ne induce starea sa pozitivă, ne bucură sufletul și ne trezește dorința de a fi în mijlocul naturii și de a experimenta tot ce a simțit ea, să ne simțim și noi la fel de vii ca și ea.
Un minunat poem, felicitări, Cristina Tunsoiu!
Florentina Savu

Sunt frunză

Sunt frunză, sunt muză sunt stropul de ploaie…
Sunt bobul cel dulce din vița de vie,
Copacul pe care vântul îndoaie….
Sunt toamnă, înseamnă că sunt arămie!

Sunt norul, sunt dorul pierdut prin castane,
Sunt raza de soare ce apune in chindie…
Sau peștele mic ce visează oceane,
Sunt ultima notă dintr-o simfonie!

Sunt zâmbet, sunt plânset ce uneori doare,
Sunt punctul infim de extaz și agonie…
Străinul din noapte când teiul e-n floare,
Sunt flacără aprinsă, înseamnă că-s vie!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț