Șoapte de dor
Casa veche dintre ape
nu mai e,
dar doru-i prins
într-un ciot uscat în gard,
năpădit de stufariș.
Felinar de stele-n salbă
luminează pe furiș
cuiburi goale fără cuci…
Printre uluci
ies flori de nalbă.
Amintiri
mă cheamă-n noapte
să-l slobod,
șoapte
clipocesc prin trestii,
curg
și cresc
înfiorate,
sub ape tremură luna,
clipesc
stele căzând de pe stânci,
amuțesc…
În zori,
culoare de dor
au ochii tăi adânci!
Mi-e dor,
dar cum să-ți spun
c-aș vrea să plâng sub salcii pletoase
așa, să știu că sunt vie
în adâncuri cețoase
și cum să-ți spun c-aș vrea să râd,
așa, că-n mine creste iarba
și-i verde
ochiul meu de veghe
și-aș vrea să-ți scriu tot dorul
în ploaie de petale,
să nu te-nduri
să le strivești pe-alei
când te-oi plimba agale
și, dacă e prea mult
și dă pe-afară,
lăsăm să ciugulească
porumbei
fărâma de dor
epistolară,
inel călător,
în zbor de primăvară!
Redactor: Viorel Poenaru
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 