Ion Sima Delagaleș

De dragoste

Așează-ți linia vieții
la mine în palmă,
sculptează-ți chipul
în marmura inimii mele
și scrie pe pergamentul ei
cel mai frumos poem
de iubire.

Îmbracă-mă cu dragostea ta,
pasăre cu ochi albaștri,
adună-mă și mă întregește.
Stinge-mi văpaia de pe buze
cu gura ta
și alungă-mi nopțile
albite de insomnii
cu trupul tău de poveste.

Cuprinde-mi obrajii în căușul
palmelor mângâietoare
și încolăcește-te în jurul meu
ca un colac de salvare ;
nu-ți fie teamă de ninsoarea
de pe părul meu.
Tu ești izvorul nesecat
al vieții mele,
ești respirația cea binefăcătoare.

Așează-ți linia vieții
în inima inimii mele
și fă-mi din fiecare anotimp
o sărbătoare.

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu