DE CE, FEMEIE?!
De ce, femeie, te tulburi și ești tristă?!
Cu veșnicia uneori te cerți…
Ești începutul la toate ce există
Și ai putere-n suflet ca să ierți!
E ziua ta, iar vorba de iubire
E puțin pentru o viață chinuită!
Tu meriți un pocal de fericire
Și o floare, ca să simți că ești iubită!
Căci Dumnezeu ni te-a creat,femeie!
Ți-a pus în ochi tămâie și lumină…
Ai aromă de dulce orhidee,
Ca și stejarul tu ai rădăcină!
Tu ești a vieții sfântă melodie,
Dorințele înfloresc sub pașii tăi,
Iar glasul tău superb parcă adie…
Îți aduc în dar mănunchi de ghiocei!
Tu ești sămânță germinând în toate,
Dar mai presus de fire, tu ești mamă!
Iubești,visezi și suferi peste poate,
Menirea ta e simplă și te cheamă!
Întregești mereu sensurile noastre,
Ne ești și lacrimă și adăpost!
Ești îngerul veghind din stele-albastre…
Și ți-ai găsit, prin noi, un tainic rost!
De ce, femeie, rămâi în tulburare
Și nu-nțelegi, poate-ntr-o viață-ntreagă,
Că meriți să îți găsești a ta cărare,
Iar toți ai tăi, iubind, să te-nțeleagă?!
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 