Venim de pretutindeni
Venim de pretutindeni și nicăieri ne ducem
Și plângem când ne naștem iar când plecăm ne plânge
Pădurea într-un foșnet, ce-n jurul nostru strânge,
Din lut cu frunze moarte, durerea ce-o aducem.
Ne cresc aripi și apoi mult prea încet ajungem
Să le-nvățăm să zboare, prin haos spre hotare
Să ca*te Universul, prin stele să-l atingem
Să ne găsim iubirea, spre-a inimii-ncântare.
Venim de pretutindeni; prin germinări nocturne
Să-ntâmpinăm Lumina în verdele ei proaspăt
C-un dar menit de marea cu stele taciturne
Ne-alegem mama noastră și-o-mbrățisăm în strigăt…
*
Albit e așternutul; mirosul lui ca Raiul
Iar sânul său cu lapte și vocea ei mieroasă
Lăsa-n priviri Lumină și-un gângurit e graiul…
Puiul de om va crește-n căldură generoasă!
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 