Către tristul infinit
Zbor de fluturi pe ecran și amprenta lor o lasă,
Peste suflet, an de an, arc pe timpul de mătasă.
Zori pe cerul plumburiu ne vestesc că ziua-i una.
Gându-aleargă în pustiu, către vid, întotdeauna.
La răscrucea timpului, sufletul simte că-l doare
Calea porții raiului și momentul când el moare.
Nu se zbate, nu se plânge, dar dorește vindecare,
În piept ghemotoc se strânge, „al cui mai sunt astăzi oare”?
Zefir cald sub lună plină e triumful stelelor,
Nu se mai cufundă-n tină, stavilă pun relelor.
Cât planeta mai există, planează pe ea un gând
Cine oare mai rezistă să trăiască neplângând?
Redactor: Florentina Savu
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 