Sărmanul poet
Sărmanul poet, cu gânduri solare,
A scris, cu tot focul, poeme prin timp
Și-acum nu găsește spre sine cărare,
Să fure iar flăcări din propriul Olimp.
,,Dă-mi, Doamne, luceferi pe cerul din sânge!”
Striga în tăcere, cu gând infernal,
,,CE PASĂRE NEAGRĂ STĂ-N LUNĂ ȘI PLÂNGE,
De-mi sfarmă cu valuri al inimii mal?”
,,Dă-mi, Doamne, iar jarul ce trupu-mi încinge!”
Striga spre divinul în suflet cuprins,
,,CE PASĂRE NEAGRĂ STĂ-N LUNĂ ȘI PLÂNGE,
Iar lacrima-i rece de patos m-a stins?”
,,Dă-mi, Doamne, puterea ce versul învinge,
Căci versul mă trage în spate mereu,
CE PASĂRE NEAGRĂ STĂ-N LUNĂ ȘI PLÂNGE,
Să umple izvorul trecutului meu?”
,,Poete, oprește căinarea! Ajunge!”
Răspunse o voce din marele hău,
,,O pasăre neagră stă-n lună și plânge,
E umbra-ndoielii din spiritul tău!”
Redactor: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 