Pribeag
Și m-am dus în lume, Doamne,
mâhnit de câte vedeam,
cum pleca lumea … de foame…
Eu, Doamne…, de ce plecam…?!
Cu pribegia-n menire,
căutarea mi-e destin…
Lumea zace-n nemplinre …
De ce, Doamne,- o ții în chin …?!
Uite-i, cum, schimbând macazul,
fură cleptomanii tot…!
Și-au furat cinstea, obrazul …
Eu, să fur, Doamne…, nu pot …!
Prea mulți trăiesc în minciună,
făcând din ea un alint…,
Mint credința, tată, mumă,
Eu, Doamne…, de ce să mint…?!
Privind spre a lumii Toartă,
plânge tot omul de rând,
plânge că-i bătut de soartă …
Dar eu, Doamne…, de ce plâng…?!
Doamne…, doar tu dai dreptate
și „ne vezi”, char și când taci,
la tot omul faci și parte …
Mie, Doamne…, când îmi faci…?!
Alor mei le-ai dat cântare:
Doina răvășită-n grai,
umbră-n munte, soare-n mare…
Doamne…, mie ce-o să-mi dai…?!
Fiecare, -n viață, are
o icoană -n dragoste…
Eu, în loc, am… o-ntrebare:
A mea, Doamne…, unde e…?!
Pelerin prin soarta lumii,
mi-adorm doru-n lung de prag
și Te-ntreb, cu plânsul mumii,
de ce, Doamne, sunt… pribeag…?!
Redactor: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 