Răspunsul
Poeții, sete de lumini,
se nasc cum nuferi rari,
din mâl și-adânc de mlaștini,
își izbăvesc durerile-n senin –
ale-omenirii-ntunecate patimi.
Poeții, cerul care-nvie
mormântul drag,
prin straiul de magie,
albastre nume le-ntrețes meniri.
Sub raza lunii ei aștern iubiri
peste-osemintele de dor
ce freamătă și plâng,
la ruga înnoptării – acoperământ.
Blajinele miresme din ei au izvorât
un sânge-al lor, cel mai curat, smerit,
poteca străvezie a ultimului rit.
Trudit-au Poezia
din lutul greu de vini,
colinele-și înalță din mirare.
Poetul e hotar de taină și divin.
De-aproape, el se-arată-n depărtare.
Trudit-au zorii din amurg și înstelări
și cântul dulce-al frunzei trecătoare.
Au crezul scris în rouă, vânt și flori.
Privirea lor – o infinită zare.
Ești veșnicie tu? Realul? Ireal?
Poetul îmi răspunse prin nimburi de cuvinte,
dar și-n omătul neatins de minte,
sau miezul roșu nisipiu al inimii:
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.”
Redactor: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 