La moara cu noroc
de Julia Dragomir
*
Moara macină noroc,
Eu cu soarta mea fac troc.
Îi dau morii ai mei ani,
Ea-mi întoarce trai pe bani;
Da’ nu-s bani care mă costă,
Ci simțiri care mă mustră,
C-o doresc pe cea cu soț
și-aș fura-o ca un hoț.
Mă gândesc la ea cu jind
Și nu pot să mă desprind
Din năvodul împletit
Tot de dorul meu mocnit,
Tot de dor și de durere,
Că de soață n-o poci cere,
Da’-am s-o cer de ibovnică
Cinstea n-a plăti nimică.
*
Macină moară inimă
De venin și fă făină;
Macină-o fără gâlme
Să poci face din ea pâine,
Pâine caldă de iubit,
Nu uri de pricinuit
Și-o macină cu-apă rece
Pe unde izvor petrece
Și soț nu e ca să treacă,
Iar ea să nu-mi stea posacă;
Să mă vrea de voie bună
Și pe soare și pe lună,
Și când lupii-or hăuli,
Și când câmpul n-a-nflori;
Eu i-oi da iosaguri multe
Și-un han c-o moară pe culme
Care noroc macină –
Dragostea-i grea sarcină:
Te face să te-opintești,
Viață scurtă să-i plătești.
Redactor: Mira Minu
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 