Violeta Andrei Stoicescu

Copilărie, anotimp de vis

Când amintirile păşesc timid
Pe-alei cu feți frumoşi şi armonie,
Ca într-un vis, ferestre se deschid
Şi-n lumea ta mă pierd, copilărie…

Ceva din gustul tău mai simt şi-acum,
Când mă întorc pe-a timpului cărare
Şi-n fiecare filă de album,
E-un dor nestins, un strigăt, o chemare.

Prin raiul tău cu zâne şi minuni,
Tot colindam cu florile de mână,
Voiam să-mi fac duminică din luni,
Iar soarele-l rugam să nu apună.

Sub paşii mei desculți plecați spre ieri,
Foşneşte-a doină firul crud de iarbă…
Iar gându-mi rătăcind spre nicăieri,
Din roua dimineţii-a prins să soarbă.

Mai ține-mă captivă pentru-o zi,
Mai lasă-mă în palma ta o vară!
Căci nu mai vreau din vis a mă trezi
În lanul vieții… de culoare-amară.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu