Poveste din amurg
Cu tine mă așez către apus.
Prezența ta-n fuior, dulce lumină,
molatic se preschimbă în râvnita tihnă,
fluid de sânge cald și nesupus,
înfășurat fior fără de vină,
să-și țeasă nevăzuta rădăcină.
Prin tine doar se zămisli altar.
Noi suntem sevele aduse din vecie,
purtându-și rod hotar după hotar,
nori rubinii să cânte-n armonie .
Făptura lumii-ntreagă, strai întunecat,
stă leagăn zborului neîncetat
și împletire în amurg dorințelor ce-așteaptă
s-aducă dimineții a mugurilor șoaptă.
Sfârâie-nalt aburi de ploaie și vânt,
iar raza de lună coboară, în zâmbet,
cerul de mâine așternut pe pământ,
când susură timpul poveștii în cuget.
„IATĂ CERBI CU STELE-N FRUNTE
CARE TREC PE PUNȚI DE AUR!”
Sus la ceru-n destrămare
zâne vise-au adunat.
Vine clipa de niciunde.
Vine clipa de la Faur.
Jos suflarea s-a-mbarcat,
peste marea de-mpăcare,
către-un plai ne-nfricoșat.
Iată, noi suntem plutirea
nesfârșitului de soare,
pasări răsturnate-n vâltoare,
cerbi cu aripi și corn ca iubirea
dintotdeauna vie și nemuritoare,
a noastră, doar a noastră îmbrățișare.
Ne-adorm rădăcinile înspre zori deschizând
icoane-ngropate-n adânc nepătruns,
ce-aprind torțe-nalte, un arbore-ascuns:
stele din Caierul cosmic arzând.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 