Anca Man

Al poveștilor tezaur

Somnul nu vrea ca să vină, cuprinsă-s de nostalgie
Și fără să vreau, cu gândul, mă pierd în copilărie,
Iar prin roua de sub gene, zăresc pe buna torcând
Din caier de lână moale, glasu-i dulce depănând
Basme ce-n copilărie mi-au creat un univers,
Care s-a zidit în suflet și nicicând nu s-a mai șters.

Încet, ochiul minții mele cuprins e de visul dulce
Și pe rând, eroi din basme în visul meu îi aduce;
Iat-o pe „Cenușăreasa” gătită de mare bal
Și pe, „Albă-ca-Zăpada”, purtată de prinț pe cal,
„Harap Alb” care se luptă cu cel mai aprig balaur
Și pe „Prâslea cel Voinic” păzind merele de aur;

Și pe toți eroii mei din poveștile lui Creangă
Îi zăresc atât de bine, cum prin visul meu aleargă,
„Capra cu trei iezi” și lupul, care s-au împrietenit,
„Ursul păcălit de vulpe”, chiar de vulpe însoțit,
Iată cocoșul nazdrăvan din „Punguța cu doi bani”,
Toți îmi trec acum prin vis, după atât amar de ani.

„IATĂ CERBI CU STELE-N FRUNTE CARE TREC PE PUNȚI DE AUR”,
Iar în suflet îmi așază al poveștilor tezaur…
Simt cum zorii îmi mângâie pleoapa plină de poveste,
Chiar căldura soarelui ce răsare peste creste,
La fereastră, păsărele gălăgioase ciripesc…
Din visarea asta dulce, prea devreme mă trezesc.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu