POEM TÂRZIU * IN MEMORIAM *
Sărman moșneag,
împresurat de umbre
stai nemișcat și cugeți
pe-al casei tale prag,
pustiul ți-este sfetnic,
în tâmplă îți pătrunde,
prieten ți-e, de-acuma,
modestul tău toiag…
Prin păru-ți ca omătul
trecut-au ierni… și vântul
izbeliștii râvnit-a
la stinsa-ți tinerețe…
Nevoi și lipsuri grele
cum greu este pământul,
te-au aruncat în grota
acestor bătrânețe..
Tu, fruntea gânditoare
ți-o reazemi obosită,
strângând la piept toiagul
ca pe un lucru sfânt…
Înmărmurit ca stânca
tu cugeți cu sfințenie,
tăcerea ta-i mai tristă
ca pacea din mormânt…
Tăcere deci, voi lucruri,
tu clipă, tu simțire,
căci eu, un biet bătrân,
tăcerii vă condamn,
să-mi drămuiesc puținul
ce-a mai rămas din viață-mi,
să pot să-mi plâng durerea!
E tot ce eu mai am…
O liniște cumplită
se-așterne peste tine,
sub pleoapa-ți tremurândă
o lacrimă se zbate…
Nu știi de este rău,
nu știi de este bine,
dar cugeți în tăcere,
uitând de tot de moarte…
Îmi pare-o veșnicie
tăcerea ta de gheață,
din sufletu-ți spre Ceruri
se-nalț-o rugăciune,
privirea ta pierdută
mă vede ca prin ceață,
eu, stau îngenuncheată
ca pentru-nchinăciune…
Nu-ncerc a te desprinde
din brațele-amintirii,
nimic nu pot să-ți dau
în schimbul lor acum,
decât răgaz să cugeți,
deși, ziua pieirii,
oricât eu încerca-voi,
nu pot s-o-ntorc din drum…
Tu-ți plângi în barbă soarta,
eu plâng la rând cu tine,
te simt tot mai departe
și-ncerc să mă apropii…
Te-nedemn să-nvingi durerea,
tu-ncerci să-mi spui… e bine…
Eu, nu pot să te las
s-ajungi în mâna popii…
Mai dă-mi măcar un sfat
și-o caldă mângâiere,
mai strânge-mă o dată
în brațele-ți fierbinți!…
Tu taci… și-ți duci la piept
mâinile cu durere,
iar ochii-ți plini de lacrimi
îmi spun… să nu mă uiți…
Redactor: Nela Viorica Boca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 