Constantin Mosor

N-AM FOST CU EMINESCU LA PLIMBARE!

N-am stat cu Eminescu la șuetă
Nici cu Coșbuc la o cafea nedulce!
Sub fruntea mea mult mai puțin poetă,
Cei doi stau în odaie cu Neculce!

Nu l-am uitat pe Creangă! E alături!
L-am așezat cu alte nume „sfinte”
Care m-au dus departe de omături,
Să pot călători printre cuvinte!

Îi preaslăvesc pe toți înaintașii:
Alecsandri, Bolintineanu, Blaga…
Din veșnicie ei mi-ndrumă pașii,
Ei îmi aduc cuvinte cu desaga!

Îi pomenesc egal, ca să nu-i supăr!
Vai, cum era să-l uit chiar pe Nichita!
Pe el l-am cunoscut, de-aceea sufăr…
Mi se-nroșește fruntea precum plita!

Ei, toți mi-au șters potecile de gheață!
Nu merit eu să le fiu omologul!
Tare m-aș bucura să fiu de față
Când veșnicia strigă catalogul!

N-am fost cu Eminescu la plimbare,
Prin Cișmigiu, pe-aleile bătrâne!
Sunt mic și n-am să fac nicio schimbare!
Rămân ce sunt, iar lui îi zic „Stăpâne”!

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu