Cristiades Mariana

Plângere de toamnă
Aș vrea, iubitule, să mă vait de ceva frunze,
De ceva nori fumurii aș vrea să mă plâng,
Căci iată, a venit peste noi o toamnă opacă
Și păsări pleacă tăcute doar de la mine din gând.

Și aș mai vrea să mă plâng de dovleci:
Sunt cam brumați și felii de dulceață palidă-ntind;
Să mă jelesc de nedreptatea de neînțeles a berzelor
Care doar la mine în gând aripi albe deschid…

Spune-mi tu – tu, care le știi pe toate!-
Unde să depun azi plângerea mea,
Cu număr de înregistrare, neapărat la ghișeul cu stele,
Când îmi dau seama ca într-o iluminare
Că sufletul dimineții privește printre zăbrele?

Și aș mai vrea, iubitule, aș mai vrea să reclam
Cum că rândunelele ne-au uitat din nou pe aici,
În vreme ce zilele verii noastre promise-aurii
Au devenit mici, cu fiecare răsărit tot mai mici!

(Cristiades Mariana)
Plângere de toamnă, acrylic pânză, lucrare personală

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț