
Simțiri
Prin ploi pătate cu rugină,
Aleargă pașii provocării,
Arde a gândului retină,
Tac cearcănele așteptării.
Înaintezi pe drum curbat,
Ignori cărările tăcerii,
Speli zgura visului pătrat,
În lacul vast, al mângâierii.
Scrii peste zilele bolnave,
Cu roșul altui răsărit,
Alungi durerile concave
Și-un geamăt galben, răstignit.
Sub pașii tăi, zac așteptări,
Te doare un călcâi flămând,
Pansezi rănitele chemări,
Îmbărbătezi cuvânt plăpând.
Treci iar pe câmpuri nesfârșite,
Aduni ecouri de speranță,
Trezești simțirile-adormite,
Încarcerezi sfidări de gheață.
E toamnă, strigă ploi amare
Pândește-abilă iarna vieții,
Zăpezi de nostalgii avare
Acoperă pleoapa tristeții.
Tot ce a fost, e fum febril,
Râde pe cerul amintirii,
Tu cauți seve de april,
Hrănești esențele trăirii.
Nori se apleacă spre pământ,
Se zbat în orizont ciobit,
Sub umbra vagă din cuvânt,
Sucombă stropi de asfințit.
Mai ai provizii de iubire,
În faldul gândului fecund,
Țeși violet de împlinire,
Croiești alt sentiment rotund.
Versuri din volumul
EXPLORĂRI PRIN CONȘTIINȚĂ
07.08.2024
Redactor: Nela Viorica Boca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

