BUZE AMARE
Din adâncuri de jos se ridică
Valuri reci cât un munte de gheață
Cu un fel de căință și frică
Peste chipuri uitate în ceață
Pe această faleză de mare
Numai vântul mai poate s-asculte
Când ai buzele-atât de amare
Și ai tâmplele-atât de cărunte
Cât mai trec prin nisip visătoare
Cât din soare-mi cad raze pe frunte
Până norii le-ngroapă în mare
Ca-n prăpăstii ascunse de munte
Cât mai pot zăbovi în cuvinte
Și cât timpul mă rupe de lume
Cu un semn de mirare ce minte
Chipul meu n-are vârstă, nici nume
Într-o calmă și blândă-așteptare
Se aude-o furtună ce vine
Dintr-un gând amorțit în uitare
Fără spațiu și timp, fără mine
Și am ochii cuprinși de-ndoială
Și ca oarba mă iau după tine
Alungând în pustiu cu sfială
Vorbe grele ce-mi sunt ghilotine
Cum se poate ca nicio credință
Să n-acopere golul din mine
Când durerea ce-mi poartă căință
E otrava din cupele pline
Mai aștept de la tine o veste
Cu o lacrimă grea în privire
Poate ești, poate sunt, poate este
Ca o moarte această iubire
Redactor: Relu Popescu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 