Omule
Te naști cu primăvara-n poală,
Apoi lași vara să te poarte pe cărări,
Ușor; pe toate, trupul tău le cară
Trecându-le spre marile uitari.
Când toamna bate la fereastra vieții,
Cu pași mărunți, tu îi deschizi ușor,
Privind cum schimbă roua dimineții,
În brumă rece-n care-ncet ne mor
Speranțe și puteri luate de vânt.
Ca frunzele dansează-n vals de toamnă,
Apoi sărută palidul pământ…
De lacrimi e cărare pe sub geană,
Că iarna rece-și flutură mantaua,
Pământul, ca un uriaș mormânt,
Te-acoperă și nu-ți mai pui basmaua.
La căpătâi… ai piatră de granit.
…
Ca frunza care zboară-n adiere,
se-nalță și coboară în cădere,
Așa-i și omul, trecător prin lume,
Cu năzuinți urcând spre infinit,
,,EL MOARE-N STEAUA CARE APUNE”,
Dând mărturie-n ceruri c-a trăit.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 