O poezie de factură suprarealistă
DE VIOARĂ, CAD ȘI STELE
De vreun dor îl împresoară
dându-i pe dinafară spuma,
omu-i stă serii vioară
mânându-și cântecu-ntr-o stea,
doar într-una să nu se prindă luna.
Și o frământă-n cântec, o-nvioară
cu elixir de zei și ape vii,
de care picior de stea n-a băut prin galaxii,
până când o bagă-n boală.
Și, nebună, din iubire,
nemaipăsându-i de ceru-n neștire,
de-acum se crede arcuș,
uitând că e stea
în cer și nu-n cântare,
dă să cânte și ea,
dar se duce lunecuș,
cade, cade și tot cade,
cade cu vers prin univers,
prin găuri de hăuri,
prin sfere de plăcere,
prin visuri în bisuri,
prin nor de zbor fecior,
prin grații de spații
îi cade arcuș viorii la picioare…
Ce dragoste mare!
Așa se întâmplă în fiecare seară,
de i se pune pata pe câte o stea,-n vioară…
…………………………………………………………………….
Despre restul stelelor e ușor de dedus
că și ele-l iubesc, dar îl așteaptă acolo, sus…
Eduard Rony Codreanu
Din volumul PORTRET ÎN ARS
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 