
Ruga furnicii
O noapte nesătulă soarbe albastrul bolții,
Să întunece sclipirea din stelele confuze,
Furnica obosită se așază-n pragul sorții
Și întinde către soare sămânța, printre frunze.
Din ochii ei se înalță o rugă fără vină ,
Cu aripi moi de îngeri, cu glas de uragan,
„Presară Ici Și Colo O Sare De Lumină,,
Sămânța să încolțească, să nu se piardă-n van!
Se împiedică furtuna în ruga ei curată,
Asmute trei fantome s-o spulbere-n abis,
Sub greutatea vremii furnica îngenuncheată
Strânge la piept sămânța, ținându-se de-un vis.
Iar ruga ei se înalță mai tare din ruină
Strigând spre dimineața care încet se arată,
Presară peste mine o sare de lumină
Și nu lăsa credința să-mi moară încă o dată!
Din strigătul furnicii ia naștere măslinul
Hrănit cu seva gliei și o mare de iubire,
Degeaba încearcă norii să-și scuture veninul,
În pieptul ei se află un bob de nemurire.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț


superbă poezie, felicitări!
ApreciazăApreciază