Viorel Gongu

Sculptorul şi pietrarul

Pe undeva-ntr-o margine de lume,
Alăturat, în două curţi discrete
Trebăluiau, sub tufele cochete,
Doi cioplitori în piatră, fără nume.
Unul din ei turna de zor cimentul,
Prinzând în el o piatră funerară
Cu îngeraşi plângând în prag de seară
Şi-n munca lui punea tot sentimentul.
În curtea de alături, albă, mare,
Trona, de multă vreme, ca o stâncă,
O marmură ce-n adăstare, încă,
Îşi căuta cărarea ei spre soare.
Tot apăreau comenzi pentru morminte,
Dar piatra albă, încă, n-avea forme.
Producătorul funerar rupea la norme
Dar ochiul lui, alături, lua aminte.
Cu ochi senini, stăpânul pietrei albe,
Cu dalta mângâia eternitatea.
Eliminând doar plusul, puritatea
El încerca s-o împletească-n salbe.
Sub ploi, pe rouă,-n arşiţă de soare,
Cu dalta şi ciocanul, spre lumină,
Spre viaţa fără moarte, o virgină
El zămislea cu dragoste de floare.
Când, într-o zi, cu ton vădit de sfadă,
Pietrarul de morminte, plin de sine,
La gardul dintre curţi cu un „vecine”,
Se adresă spre piatra din ogradă:
„Nu ştii să ţii ciocanul şi nici dalta,
Te mişti greoi, nu ai eficienţă,
Nu ai „profesionala”, nici decenţă
Să-nveţi, de pe la mine, una-alta”.
Virgina era gata până-n glezne,
Pietrarul perora fără-ncetare,
Când piatra albă, plină de mirare,
Şopti, timid, spre gard privind:”e lesne
Să ştii să ţii ciocanul, chiar şi dalta,
Cioplind la pietre pe la cimitire
Dar harul dăruit, e de la fire,
Cioplitul e cioplit dar arta-i alta.
De vrei să uiţi o clipă că eşti cioclu,
Ia-ţi sculele şi vino, că ai treabă,
Mai e de muncă, hai, vino degrabă
Şi finisează tu, aici, la soclu!”

Redactor: Nela Viorica Boda

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț