
În ajun
,,Se rotesc fuioare veștede de ceață”
Ca un vis de abur peste amintiri,
Dor îmi e de timpul câfnd sădeam speranță,
Prin câmpii de neguri înflorind priviri.
Palmele mi-s pline de petale stinse,
Flămânzit mi-e trupul de-al iubirii rit,
Sufletul așteaptă șoaptele promise…
Straiele tăcerii m-au acoperit.
Timp de sărbătoare împrejuru-mi crește,
Clinchet de colindă saltă pe răzor
Lerui-ler se-aude ca dintr-o poveste…
Pragul meu așteaptă pasu-ți călător.
Drumuri troienite între noi mai sunt,
Îngerul zâmbește pe-un altar cărunt.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

