În labirintul timpului pierdut
Oceanul se adapă din lacrima-mi sărată
și-o liniște adâncă așterne între noi,
nu o să-mi fii aproape, știu sigur, niciodată,
destinul nostru-i altul și ne împarte-n doi.
Ne-am rătăcit aiurea în pătura de ceață,
și-ascult cum curge timpul în infinitul surd,
un spațiu gol îmi țese o umbră de paiață,
e visul meu frumos ce cade în absurd.
Mă cheamă iarăși noaptea, la felinarul lunii,
să strâng prezentu-n brațe, cu gândul la trecut
și sufletu-mi să-nghețe o dată cu cărbunii,
ce-ar trebui să ardă, din ce în ce mai mult.
Cântând cu glas de valuri, oceanul se înalță,
pentru a câta oară, să stea în drumul meu?
s-a-mbolnăvit lumina de noapte și de ceață,
ca să ajung la tine e astăzi un clișeu.
Zăpezi de voci umane mă troienesc mereu,
și-închid în carapace poveste de eseu,
e greu fără de tine, îmi este tot mai greu,
iubirea, ca și arta, sunt piese de muzeu.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 