Gând pentru țara mea
Mi-este țara un loc sacru, are-n inimă icoană,
Brazda satului mă strigă și trădarea-i plânge-n rană,
Am trădat până și zarea, l-am trădat pe Dumnezeu,
Doar biserica rămâne dăinuind în satul meu.
Am plecat prin țări străine, ca să ne găsim un rost,
Am lăsat, în crucea vremii, pluguri fără adăpost,
Fără de stăpâni, pădurea, preț al lotrilor flămânzi,
Așteptând să ne plătească depărtarea în dobânzi.
Cum e-n cer la Tine, Doamne? Sunt păduri cu viorele?
La noi au pierit izvoare, dar vedem la Tine stele,
Nu se mai adapă cerbii, brazii-și curmă veșnicia,
Doamne, mi-e așa de teamă că-i ucisă omenia.
Nu se mai întorc agale vitele de la câmpie,
Macii câmpului cu roadă nu mai râd sfios pe ie,
Pâinea parcă nu e pâine, aburind la masa noastră,
Zarea parcă-i cenușie, nu mai e de mult albastră.
De ce au murit ai noștri, dăltuind, în palme, stele?
Voi ați dărâmat toți munții, v-ați făcut, din plug, inele,
Ați vândut albastrul zării și-ați ucis un zbor de vulturi,
Din apus și răsărit s-au pornit amare vânturi.
,,Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară”,
Ce-ați făcut cu veșnicia? Ce-ați făcut cu sfânta țară?
De-ar trăi azi Eminescu, de s-ar naște ,,pui de lei”,
V-ar divide iar în două:,, în smintiți și în mișei”.
Și de-ar fi sa piară satul, cu fântâni și cu livezi,
Și de-ar fi să vină iarna, fără stele și zăpezi,
Aș săpa în stânci, cu sete, și-aș aduce înapoi,
Veșnicia ta, române, să nu fim tăcuți și goi.
Să-nflorească iar cireșii, clopotele-n piept să bată,
Să-nverzească iar pădurea, doinele să o străbată,
Izvorând din lacrimi, dorul să ne scrie altă soartă,
Dintr-un ciot să prindă viață și salcâmul de la poartă.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 