CÂND N-OI MAI FI…
Când n-oi mai fi, va plânge ceru-n taină,
Cu stropi de-argint pe frunze obosite,
În pragul serii, luna-ți va fi haină,
Prin labirint de gânduri risipite…
Un crivăț rătăcit pe drum de noapte
Va șterge pașii mei uitați în lut,
Iar timpul prins în mrejele deșarte,
Va risipi-n neant tot ce-am avut…
Când n-oi mai fi, să-mi cauți urma-n zare,
În foșnetul din crâng și-n munții goi,
Doar amintirea-ți fi-va alinare,
Ecou rămas în lacrimă de ploi.
Când n-oi mai fi, să-ți amintești de mine,
Ca de un vis ce n-a știut să plece,
Un bob de timp, o umbră prin destine,
Un abur legănat ce-ndată trece.
Când n-oi mai fi, iubirea va rămâne,
Va dăinui și dincolo de moarte,
Căci dragostea-i un astru ce n-apune,
Așa citit-am mai demult în Carte.
Când n-oi mai fi, un clopot fără nume,
Va răsuna în inimă încet…
Iar pașii mei purtați pe culmi de lume,
S-or aduna într-un postum regret.
Un ceas va bate vremea fără mine
Și-n fiecare tic, un dor prelung,
Ce nimeni nu va ști cum să aline,
Căci zilele și anii nu ajung…
Când n-oi mai fi, apusul va rămâne
O rană-n cer, ascunsă-n poezie,
Iar vântul, pe potecile bătrâne,
Va plânge-n versul ce-am lăsat să fie.
Când n-oi mai fi, la vadul de lumină,
Vor tremura doar umbrele tăcerii,
Iar îngerul, cu aripa divină,
Îmi va-mpleti cununa revederii.
Când n-oi mai fi, în toate-mi vei găsi,
Ecoul pasului de altădată…
În fremătarea orelor târzii
Și-n liniștea din suflet spulberată.
Când n-oi mai fi, pe cerul stins de stele,
Va colinda desculț un nor durut,
Zefirul va șopti printre perdele,
Povestea mea, cu-aromă de trecut.
Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 