
Iarna nu abdică
Privesc la geam cum iarna nu abdică
Cu mâinile de gheață sapă-n vârste
Iar primăverilor le este frică
Din prima tinerețe să mai guste.
Pe drumuri oameni risipesc legende
Iar moartea nu se culcă pe-o ureche
De-ar fi sfârșitul nostru la calende
Ne-am agăța de suflete pereche.
Și disperați ne căutăm azi drumul
Poate căderea ne va fi izbândă
Să nu se-aleagă praful și nici scrumul
Când veacul ne va cere vreo dobândă.
Ne vor privi la margini de pădure
Cerbi lopatari cu stelele în frunte;
Cât poate pasul lor să mai îndure
Din pricina trofeelor mărunte?
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

